O VIZITĂ PENTRU SUFLET!
Joi, 31 octombrie, am poposit cu elevii care au participat la activitățile de pictură, din timpul vacanței de vară, în atelierul doamnei Paula Tudor - artist plastic și al domnului Tudor Manciulea - meșter popular.
La primii pași făcuți în atelier, am intrat într-o lume a satului românesc de altădată. De ce spun asta? Pentru că zeci, sute de produse, realizate din lemn, ne spuneau câte o poveste. Am simțit cum lemnul, prin mâinile iscusite ale domnului Tudor Manciulea, a prins viață. Am văzut că lemnul cât ar fi de vechi, cât ar fi de deteriorat, dacă pui suflet, dacă îi arăți că-l prețuiești, se șlefuiește ,,singur”.
Prețuiți lemnul! Păstrați tradiția! Înconjurați-vă de obiecte care respiră, pentru a vă menține tineri și sănătoși!
Cu cât înaintam în atelier, am pătruns ușor-ușor, spre alt univers. Un Univers al picturii, plin de culoare, de trăiri, de sublim.
Operele doamnei Paula Tudor sunt de o valoare incomensurabilă. Sunt atât de fin lucrate, încât cu greu îți dai seama că sunt realizate de mâna unui om. Indiferent că sunt pictate pe pânză, pe sticlă sau pe lemn, mesajul transmis este același. Culorile se îmbină, se sprijină, se pun în valoare una pe alta.
Parafrazând pe doamna Paula Tudor: ,,se spune că pictura trebuie să sugereze, nu să descrie”, vă invit să pătrundeți în această lume, să vă imaginați și să vă regăsiți în tablourile dumneaei!
Ne-am simțit onorați că am cunoscut doi oameni minunați, care pe cât sunt de mari, pe atât sunt de modești. Ne-am simțit în atelierul, în casa dumnealor, ca la mama acasă! Ne-au primit și ne-au explicat cu atâta căldură din tainele meseriei, încât cu greu ne-am luat rămas bun.
Am dorit ca prin această vizită, să le arătăm copiilor care sunt valorile, spre ce idealuri trebuie să țintească, să-și propună și vor reuși!
Îndrăzniți! Ușa atelierului este deschisă! Fiecare obiect își așteaptă stăpânul.