vineri, 12 decembrie 2025

 


CURS DE DEZVOLTARE A COMPETENȚELOR DIGITALE DE BAZĂ PENTRU CETĂȚENI


        La Biblioteca  ,,Ion Creangă” Căzănești, au început cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor digitale de bază, pentru cetățenii români.

      Dacă ești dornic să fii informat, să ții pasul cu tehnologia și să socializezi, alătură-te nouă în acest proiect, pe care îl poți face la doi pași de casă!

      La acest curs ve-ți învăța cum să folosiți instrumentele digitale, cum să-ți protejezi dispozitivele digitale de amenințările cibernetice și siguranța datelor personale în mediul on line, cum cauți eficient informațiile pe internet, cum creăm conținut digital utilizând Word și alte aplicații comune, cum folosim serviciiile de e-guvernare și multe alte lucruri.



      





















     

joi, 25 septembrie 2025

 

GEORGE COȘBUC

,,PE URMELE POETULUI NEAMULUI!


      La împlinirea a 159 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc, elevii clasei a IV - a, însoțiți de Doamna învățătoare Mirică Zoica, au poposit în bibliotecă, pentru a-i aduce un omagiu celui considerat ,,poetul neamului”.
       Această titulatură îi revine în urma faptului că a scris despre natură, muncile cîmpenești, revolta țăranilor, istoria poporului român și datinile atașate evenimentelor din viața oamenilor.
        Activitățile au fost diverse: am citit, am interpretat, am identificat elemente ale naturii, am cântat, ne-am folosit de on-line, accesând aplicații tematice.
         Mulțumesc tuturor celor implicați și preocupați de educația literară a copiilor!






















luni, 18 august 2025

 FINAL DE PROIECT

,,VINE VARA BINE-MI PARE, LA BIBLIOTECĂ FAC CĂRARE!”


   Ultimele două activități din proiectul nostru de vară, le-am dedicat lucrului manual. Copiii au învățat că putem îmbina utilul cu plăcutul, realizând lucruri folositoare pentru casă.

    Au deprins arta meșteșugului și au învățat să facă suport pentru cană din pănuși de porumb. Au aflat că pentru unii oameni aceasta este o meserie și o sursă de venit, apreciind și mai mult toate resursele pământului.

    Pe lângă activitățile practice am citit poveștile ,,Lăudăroasa litera A” și ,,Croitorul cel hoț”. Cu toate aceste povești noi, pe care le-au auzit în timpul proiectului, copiii și-au îmbunătățit vocabularul, și-au dezvoltat imaginația, au dat frâu liber minții, circulând cu gândul mai repede decât puteam citi eu.

    Au fost șase săptămâni pline cu activități frumoase și educative, în care copiii au învățat să socializeze, să aibă răbdare, să lucreze în echipă, să fie punctuali.

    Mulțumesc părinților pentru încrederea acordată și îi felicit pentru că și-au îndemnat copiii să calce pragul bibliotecii!

    Vacanță plăcută în continuare!