luni, 27 ianuarie 2025

 ,,MICA UNIRE -  PRIMUL PAS SPRE ROMÂNIA ÎNTREGITĂ!”


        Anul acesta s-au împlinit 166 de ani de la Mica Unire din data de 24 Ianuarie 1859. Acest fapt s-a realizat, prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în cele două Principate, Moldova și Țara Românească.

    Mica Unire a fost primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român și a deschis calea spre Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918, când s-au unit cele trei Principate, Moldova, Țara Românească și Transilvania.

   Pentru a marca acest eveniment, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale Căzănești, am desfășurat o serie de activități, cultivând în sufletele copiilor sentimente nobile de dragoste, patriotism și prețuire față de valorile neamului nostru și de trecutul ei istoric.

    Activitatea a debutat cu prezentarea semnificației și importanței zilei de 24 Ianuarie, cu fixarea cunoștințelor privind deosebirea dintre Mica și Marea Unire și cu îndemnul de a participa mereu la activitățile naționale, care păstrează vie identitatea poporului român.

     În prezența Doamnei Primar, a cadrelor didactice, a elevilor clasei a III - a însoții de Doamna învățătoare Vișan Rada și a părinților, elevii clasei a II - a, coordonați de Doamna învățătoare Dkhili Andra, ne-au prezentat un frumos program artistic de cântece și poezii patriotice și au pus în scenă povestea ,,Moș Ion Roată și Cuza Vodă”.

  Tot pentru această activitate, copiii au realizat desene cu semnificația zilei, au confecționat steaguri și ecusoane.

     Activitatea a continuat cu un concurs pe echipe, echipa părinților și echipa copiilor. Cine a câștigat? Vă las pe voi să ghiciți!

   Apoi cu mic, cu mare, toți elevii Școlii Gimnaziale Căzănești, oficialități locale, părinți și cadre didactice, ne-am prins în Hora Unirii, arătând că: ,,Unirea, națiunea a făcut-o!”
































miercuri, 15 ianuarie 2025

 ZIUA CULTURII NAȚIONALE

MIHAI EMINESCU - ,,CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE!”


    La împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și pentru a sărbătorii Ziua Culturii Naționale, Școala, Primăria, Biblioteca și Biserica, s-au unit marcând acest eveniment, cu tema:,, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”

    Evenimentul a debutat cu prezentarea vieții și activității poetului și cu îndemnul doamnei bibliotecar de a reflecta mai mult ca oricând, asupra a ceea ce suntem, ce ne-a oferit țara și ce putem oferii noi țării.

    Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu elevii clasei a III - a, coordonați de doamna învățătoare Vișan Rada, care ne-au încântat cu un medalion literar, purtându-ne prin opera poetului, reliefând în acest fel, importanța lui în cultura română.

    Elevii clasei I și a III - a coordonați de doamnele învățătoare Radu Dorina și Mirică Zoica, ne-au pregătit un colaj de desene și informații despre elementele din natură, prezente în opera eminesciană.

    Pe parcursul activității doamna Primar Andronache Viorica și doamna Director Pană Mihaela, le-au mulțumit copiilor, i-au încurajat să frecventeze biblioteca și să răspundă afirmativ tuturor activităților culturale.

    La sfârșitul activității, s-a făcut slujba de pomenire a poetului, în bibliotecă, locul unde îi plăcea cel mai mult să stea.

    Părintele Paraschiv Sorin a oferit tuturor celor prezenți dulciuri și un cuvânt de învățătură.