joi, 20 decembrie 2012

6 DECEMBRIE -SFÂNTUL IERARH NICOLAE - HRAMUL BISERICII

         Joi 6 decembrie 2012  - sărbătoare mare în orașul nostru. Întreaga comunitate a participat la sărbătoarea hramului bisericii ”Sfântul Ierarh Nicolae”.De fapt, am început cu data de 5 noiembrie în bibliotecă, când micii utilizatori au citit scrisorile adresate Moșului Nicolae. Au fost selectate cele mai frumoase scrisori. Ele au fost premiate în cadru festiv în locația unde  s-a desfășurat masa pentru hram. Tot aici elevii claselor I-IV B au prezentat un program de poezii și cântece dedicate lui Moș Nicolae.
         La sfârșit, micuților li s-au oferit daruri din partea Bisericii și a Primăriei.A fost un eveniment deosebit, ce a fost apreciat de  toată lumea.



 




miercuri, 19 septembrie 2012

ACTIVITĂȚI DE VACANȚĂ

Pe tot parcursul verii biblioteca a fost la dispoziția utilizatorilor , mai mici sau mai mari.











Pensionarii au citit presa și au folosit calculatorul, iar micii utilizatori au fost prezenți la joaca cu calculatorul sau jucăriile din dotare.Celor mai mari le-am prezentat pe video proiector ”Codul bunelor maniere pentru cei mici”, filme pentru copii și pentru cei de liceu  - filme pentru ei -Extemporal la dirigenție etc.

joi, 19 aprilie 2012

Cărți online la Biblioteca ”ION CREANGĂ” Căzănești


         Biblioteca orasului Cazanesti vine cu o noutate pentru utilizatorii sai, si anume punerea la dispozitie a primelor 5 e-Book-uri = carti in format electronic, ce contin textul si imaginile unei carti.
         Pentru a va bucura de acestea, va asteptam la biblioteca sau vizualizati blogul bibliotecii.

 





     1. Cartea Serbarilor Școlare: 15 scenete, 70 de poezii si 21 de cantece pentru serbari la clasele I-VIII, de Vasile Poenaru.









  2.  Cei sapte ani de acasa. Codul bunelor maniere pentru copii, de Michiela Poenaru.











   3. Eu te-am facut, eu te omor. Ghidul bunelor maniere pentru parinti, de Michiela Poenaru.






 




4. Calculatorul prietenul nostru. Primii pasi in informatica, de Vasile Poenaru.











  5. Cum sa tii lectii online. Ghid practic, de Vasile Poenaru.

marți, 10 aprilie 2012

Școala altfel

         Luni 2 aprilie 2012, orele 11,00 am primit vizita elevilor clasei a X-a de la Grupul Scolar Agricol Cazanesti, însoțiți de d-na diriginta, vizită ce se datorează programului ”Scoala altfel” ce se desfășoară în perioada 2-6 aprilie.
         Le-am prezentat o expoziție de carte din domenii diferite de activitate.Din cărțile expuse, elevii și-au ales câte una și pe baza acesteia au întocmit câte o fișă de lucru.
         Miercuri 4 aprilie , am desfășurat un program pentru elevii claselor I-IVB. În deschidere li s-a prezentat o expoziție de carte pentru copii, având în vedere că în data de 3aprilie este Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, iar pe 2 aprilie a fost ziua de naștere a scriitorului H.C.Andersen, iar săptămâna 2-8 aprilie am numit-o ”Săptămâna lecturii”și a cărții pentru copii, ce face parte din programul ”Primăvara bibliotecilor”. Pe video proiector le-am prezentat basme și povești de H.C.Andersen.