joi, 23 ianuarie 2020




             ,,UNIȚI ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI”
24 IANUARIE 1859
 
 
            ,,De astăzi, voi sunteți stăpâni pe brațele voastre, voi aveți o  
                   părticică de pământ proprietate și moșie a voastră;
                      de astăzi voi aveți o Patrie de iubit și de apărat.”
                                                                    Alexandru Ioan Cuza
 
 
 
              A devenit un obicei și o datorie față de înaintașii noștrii de a organiza evenimente culturale împreună cu copiii pentru a cinstii memoria celor care au făcut lucruri mărețe pentru Patria noastră: ROMÂNIA.
             Aceste evenimente au rolul de a reflecta societatea contemporană. Prin astfel de acțiuni copiii interacționează cu frumosul prin scenetele  în care dau viață personajelor, înțeleg lumea din jurul lor  și primesc informații pe care ei nu ajung să le cunoască în viața de zi cu zi.
             La 24 ianuarie 1859 s-a înfăptuit Mica Unire, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, atunci când cele doua provincii  s-au unit într-un  singur stat numit Principatele Române Unite. 
             În timpul domniei , el a făcut din Principatele Române  un stat modern  prin câteva reforme: reforma agrară, a organizat armata, învățământul primar a devenit obligatoriu și gratuit, țăranii au fost împroprietăriți cu pământ, activitatea judecătorească a fost modernizată.
Este de datoria noastră,  să cinstim memoria acestui domnitor, deoarece lui ii datorăm faptul că astăzi toți suntem școlarizați și ce este mai important, gratuit.
            La împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române numită și Mica Unire, elevii Liceului Tehnologic Căzănești în parteneriat cu Biblioteca ,,Ion Creangă”  au pregătit momente artistice și literare frumoase.
           Activitățile culturale s-au desfășurat în ambele locații de învățământ din localitate, atât de elevii școlii primare cât și gimnaziale.
          După ce au ascultat imnul Unirii, copiii și invitații au primit informații despre semnificația și importanța acestei zile. Apoi elevii din clasa a VIII - a au participat la un concurs interativ de verificare a cunoștințelor și au ascultat un referat prezentat de o elevă având tema: ,,161 de ani de Unire”.
 
 






         Copiii de la școala primară din clasele a III - a și a IV - a, coordonați de doamnele învățătoare Mirică Zoica și Radu Dorina, au prezentat un scurt program artistic de cântece și poezii, apoi au pus în scenă un fragment din povestirea ,,Moș Ion Roată și Unirea”.
 













 
         La finalul activității s-au prins cu toții în hora unirii, de la cel mai mic până la cel mai mare, arătând că numai uniți putem realiza lucruri mari.
 












miercuri, 15 ianuarie 2020





                           ZIUA CULTURII NAȚIONALE
                  EMINESCU PRIN OCHI DE COPIL!
 
 
,,Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și  imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții
                                                                                                      Mihai Eminescu
 
 
 
          Pe data de 15 ianuarie 2020, biblioteca ,,Ion Creangă” Căzănești a îmbrăcat haine de sărbătoare.
           Prima activitate culturală din acest an a fost dedicată poetului național Mihai Eminescu. La împlinirea a 170 de ani de la nașterea marelui poet, biblioteca în colaborare cu Liceul Tehnologic Căzănești, au desfășurat o activitate culturală pentru al comemora.
          Tot în acestă zi se sărbătorește la nivel național Ziua Culturii Naționale. De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi  a Culturii Naționale? Poate pentru că el este cel care a spus că teiul este sfânt. El e cel care oricâte deznădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri că totuși să nu deznădăjduim ( Geo Bogza ) . Poate pentru că reprezintă omul deplin al culturii românești ( Constantin Noica ).
 






 
 
 
           Prezenți la această activitate , elevii clasei I însoțiți de doamna învățătoare Andronache Viorica, ne-au prezentat momentul literar artistic intitulat ,,Mihai Eminescu prin ochi de copil”.      
           După prezentarea și vizionarea unui material despre viața și activitatea poetului, copiii au recitat poezii, au lecturat din cărțile special pregătite pentru ei cuprinzând poeziile lui Eminescu și au intonat cântecul ,,Sara pe deal”.
 










 
 
          Pentru strădania lor și pentru emoțiile pe care le-au trăit recitând și participând la un astfel de eveniment, copiii au primit câte o diplomă pentru reprezentarea artistică a unei poezii eminesciene.
          Din materialul prezentat copiii au aflat că în timpil vieții poetului a apărut un singur volum de poezii intitulat ,,Poesii”. Bucuria a fost mare când l-au văzut în realitate, acest volum de poezii aflându-se pe un raft în biblioteca noastră.
  
                                                  
 
 

 
           Pentru a-și aduce aminte de copilărie, părinții alături de copii au vizionat basmul ,,Făt Frumos din lacrimă” sub formă de animație.
 
 
                                                      


                                                      


         Eminescu ne-a învățat să iubim. Eminescu n-a iubit pentru că a fost poet, ci a fost poet pentru că a iubit - de la colinele natalului Ipotești, până la ultimul petic de pământ românesc, până la ultimele versuri pe care le-a așternut pe hârtie.
 
                                   ,,Pe lângă plopii fără soț
                                     Trec anii cu încetul
                                     Și ei ar fi aproape toți
                                     de n-ar lipsi poetul.
 
                                    La locul lor toți plopii sunt
                                    Foșnind cu tot firescul
                                    Dar n-au nici sens
                                    Și nici cuvânt,
                                           Lipsește Eminescu,”
                                                            (Adrian Păunescu)