vineri, 8 septembrie 2023

 EVENIMENT CARITABIL

,,ÎMPREUNĂ DĂRUIM ZÂMBETE!”


    Joi, 7 septembrie 2023, la Biblioteca Orășenească ,,Ion Creangă” Căzănești, s-a desfășurat evenimentul caritabil ,,Împreună dăruim zâmbete!”, eveniment organizat alături de Primăria Orașului Căzănești.

    Această activitate a avut scopul de a ajuta copiii cu rezultate bune la învățătură, pe parcursul anului școlar 2022 - 2023, în urma valorificării unor produse realizate de către copii, pe timpul vacanței de vară, în cadrul unor proiecte educaționale desfășurate de Biblioteca ,,Ion Creangă”.

    Au răspuns invitației noastre cadre didactice, agenți economici, membrii ai comunității și funcționari publici.

    Invitații au primit în schimbul darurilor lor, tablouri pictate pe sticlă, pe pânza, prin tehnica quilling. O parte dintre tablouri au fost donate de pictori, special pentru acest eveniment.

    Pe lângă aceste produse, invitații au fost răsplătiți cu un frumos program artistic de cântece și dansuri, susținut de către copiii din localitate.






























vineri, 1 septembrie 2023

 EXCURSIE

,,BIBLIOTECA DE VACANȚĂ”






    Joi, 31 August 2023, elevii care au participat în vacanța de vară la proiectul educațional ,,Biblioteca de vacanță”, organizat și desfășurat pe parcursul lunilor iulie-august în Biblioteca ,, Ion Creangă” Căzănești, au fost răsplătiți pentru toată munca depusă cu o binemeritată excursie, în județul Buzău.

    Ziua a început cu o oră de geografie la Vulcanii Noroioși, apoi am mers la Herghelia de la Cislău, unde am văzut descendenți ai unor campioni din rasele cabaline Ghidran și Pur Sânge Englezesc, am făcut un popas la Barajul de la Siriu,  acolo am primit lecții de pescuit de la un pescar profesionist și ziua s-a încheiat cu un moment pentru suflet, cu o vizită la Mănăstirea Ciolanu, unde am mulțumit Domnului pentru toate darurile primite.