ELENA FARAGO
- POETA FĂRĂ COPILĂRIE -
La împlinirea a 147 de ani, de la nașterea poetei Elena Farago, am pregătit alături de elevii clasei a II - a, de la Școala Gimnazială Căzănești, coordonați de Doamna învățătoare Dkhili Andra, un moment literar, pentru a aduce un omagiu celei cunoscute drept - poeta fără copilărie.
Considerată cea mai mare poetă a acelor vremuri, Elena Farago scrie despre copilărie așa cum este văzută prin ochii ei, observându-și frații zilnic.
Pentru a marca acest eveniment, am desfășurat împreună cu elevii o activitate interactivă: am citit poeziile ,,Gândăcelul”, ,,Cățelușul șchiop”, ,,Bondarul leneș”, ,,Tanu”, ,,Sfatul degetelor”, ,,Puișorul moțat”, respectând semnele de punctuație și intonația, pentru a transmite corect mesajul poeziei, au găsit sinonime și antonime pentru anumite cuvinte din poezie, au identificat locul unor cuvinte în text, au stabilit ordinea corectă în vers a cuvintelor.
Scopul acestei activități este de a cunoaște și prețui valorile culturale, apropierea de bibliotecă a elevilor și de implicare în activități extrașcolare.
Poeziile Elenei Farago sunt cunoscute tuturor, ele deschid calea în literatură, construind în același timp sensibilitatea și afectivitatea copiilor.