ZIUA BIBLIOTECII ,,ION CREANGĂ”
Biblioteca Orașului Căzănești, poartă numele marelui scriitor Ion Creangă.
În prima zi a lunii martie, la împlinirea a 188 de ani de la nașterea sa, am sărbătorit ziua bibliotecii noastre alături de elevii Școlii Gimnaziale Căzănești, Doamna Director, oficialități locale, cadre didactice și părinți.
Activitatea de anul acesta am numit-o ,,Ion Creangă, eternul povestitor”, pentru că poveștile sale sunt nemuritoare, generații întregi le-au citit, mulți copii au adormit ascultându-le, iar noi adulții le-am citit și recitit cu aceiași plăcere și de fiecare dată reușesc să ne smulgă zâmbete.
Pentru a marca acest eveniment, Doamna învățătoare Vișan Rada împreună cu elevii dumneaei, au evocat viața și activitatea scriitorului și au citit pe roluri. Doamna Dkhili Andra ne-a pregătit două momente artistice ,,Ursul păcălit de vulpe” și ,,Capra cu trei iezi”. Elevii Doamnei învățătoare Mirică Zoica s-au ocupat de partea de creație literară.
Ajunși la a VII-a ediție, a Concursului de Creație Literară ,,Ion Creangă”, elevii ne-au încântat cu poezii și compuneri create de ei, pentru care au fost premiați cu diplome și cărți pentru suflet. Iar cei mai mici, coordonați de Doamna învățătoare Radu Dorina, au realizat desene inspirate din opera marelui povestitor.
,,Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu