vineri, 6 decembrie 2019



MOȘ NICOLAE UNEȘTE OAMENII !
ȘCOALĂ - BIBLIOTECĂ - BISERICĂ
 
 
 
       De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, elevii clasei a IV - a B coordonți de doamna învățătoare Radu Dorina au desfășurat ora de abilități practice în bibliotecă.
          În debutul activității, copiii au prezentat un scurt program artistic de poezii, legende lecturate și cântece de mulțumire către Sfântul Ierarh Nicolae, pentru că a fost bun și darnic cu ei și în acest an.
          Elevii au fost introduși în atmosfera sărbătorilor, urmărind două prezentări ppt despre ,,Ghetuțele lui Moș Nicolae” și ,,Legenda lui Moș Nicolae”. Pornind de la aceste prezentări, activitatea de astăzi a constat în confecționarea ghetuțelor din hârtie colorată.
S-au întrecut, s-au ajutat între ei, astfel că la sfârsitul activității toți au fost mulțimiți de lucrările realizate, ajutați fiind de doamna învățătoare care i-a îndrumat și ghidat în realizarea lor.
           După cum este datina în biblioteca noastră, am împodobit cu ajutorul copiilor brazii de Crăciun. Nu unul, ci doi pentru ca anul care vine să fie la fel de bogat în activități desfășurate cu copiii în cadrul  bibliotecii.
 





















 
            La această activitate ni s-a alăturat și părintele Paraschiv Sorinel, care le-a vorbit copiilor despre Sfântul Ierarh Nicolae și le-a împărțit pachete cu dulciuri, arătându-le prin aceste gest grija și dragostea pe care le-o poartă.
 
 








luni, 2 decembrie 2019






            GRUPA BUBURUZELOR A SĂRBĂTORIT
1 DECEMBRIE




              1 DECEMBRIE s-a sărbătorit și la grădinița din localitate, unde cei mici îmbrăcați în straie de sărbătoare, coordonați de doamna educatoare Manea Anișoara, au cântat și au dansat în fața părinților și a domnului primar, arătând că deși sunt mici , simt și trăiesc românește.
          Doamna educatoare încearcă să le imprime de mici sentimentul de patriotism. Când le stârnim copiilor interesul pentru cultură, tradiții și obiceiuri românești, apare inevitabil și sentimentul de mândrie națională.
          Pentru a marca Ziua Națională a României, copiii de la grupa ,,Buburuzelor” au intonat cântece patriotice, s-au prins într-o horă a românilor, au participat alături de părinți la o activitate de realizare a hărții țării noastre din hârtie colorată, ajutați fiind de domnul primar.
          La finalul activității au pus grâu la încolțit așa cum este obiceiul de Sfantul Apostol Andrei pentru a vedea cât de bogat va fi anul care urmează, atât material cât și spiritual. Apoi s-au prins într-o horă alături de părinți și au sărbătorit , gustând din dulciurile pregătite de părinți.
          Felicitări educatoarelor noastre!
  














 
1 DECEMBRIE - SĂRBĂTORIT ROMÂNEȘTE
 
 
 
     Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 1 Decembrie 2019, în cele două biserici din localitate, unde după săvârșirea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de Te Deum alături de oficialitățile locale, cadre didactice, credincioși și elevi.
     După oficierea slujbei, au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor din centrul localității și la troița din curtea bisericii parohiei Căzănești II.
     Cum suntem obișnuiți an de an, elevii Liceului Tehnologic Căzănești îmbrăcați în straie de sărbătoare, în costume populare românești, ne-au încântat cu un frumos și emoționant  program artistic de poezii și cântece patriotice românești.
     Toți credincioșii uniți în cuget și-n simțiri, care au participat la acest eveniment au gustat din preparatele românești pregătite cu multă dragoste pentru a sărbătorii această zi. S-au delectat cu pește, produse de patiserie și cofetărie, cu vin fiert și ceai cald.
     ,,La mulți ani România!”