FESTIVALUL - CONCURS
DE ARTĂ CULINARĂ IALOMIȚEANĂ
,,LA CASA TUDORII”
,,Arta cu cei mai mulți adepți rămâne totuși arta culinară”
Duminică, 13 octombrie 2019, Liceul Tehnologic Căzănești și Biblioteca ,,Ion Creangă”, au participat pentru prima dată la Festivalul - concurs de artă culinară ialomițeană ,,La Casa Tudorii”, care s-a desfășurat la Giurgeni.
Echipajul nostru a participat în concurs cu denumirea ,,Gospodinele iscusite”, fiind format din cadre didactice, elevi, membri ai comunității și un reprezentant al bibliotecii.
S-au pregătit bucate alese, după rețete vechi, care nu au fost uitate în timp, acestea preparându-se încă, de femeile din comunitate la diferite evenimente din viața omului.
Participarea noastră la concurs a fost salutată atât de organizatori cât și de juriu, felicitându-ne pentru amenajarea standului, pentru alegerea preparatelor, pentru gust și modul de prezentare.
Toată munca noastră a fost răsplătită cu un premiu I, la secțiunea ,,Preparate de patiserie și cofetărie”, unde am câștigat cu un produs traditional prezentat pentru prima data în acest concurs de la începuturile lui , din 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu