GRIGORE VIERU
,,Poet basarabean cu suflet de român”
,,Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”
Grigore Vieru a fost un poet român , care s-a născut și a activat în Republica Moldova, devenind un simbol al valorilor și unității românești, fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului. A scris poezii despre mamă, natură, sat, abordând de asemenea valorile și tradițiile românești. a ținut să sensibilizeze caracterul cititorului încercând să facă omul mai bun și mai spiritual. A adus un aport considerabil la dezvoltarea limbii române pe teritoriul de azi al Republicii Moldova. Vieru face parte din grupul celor care au luptat pentru independența țării.
La împlinirea a 86 de ani de la nașterea ,,poetului basarabean cu suflet de român” Grigore Vieru, elevii Școlii Profesionale Căzănești coordonați de doamnele învățătoare Radu Dorina, Vișan Rada, Mirică Zoica și David Gica, au evocat în sălile de clasă viața și activitatea poetului și au citit poezii din cărțile acestuia , cărți pregătite de doamna bibliotecar și care se regăsesc cu mândrie pe rafturile bibliotecii ,,Ion Creangă”. Copiii au fost încântați atât de versurile scrise cu atâta dragoste pentru ei cât și de ilustrațiile care însoțeau poeziile și care îi introduceau în lumea caldă , frumoasă și fără de păcat a copilăriei.
Rămas în amintirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului ca poet iubitor de neam, care a slăvit mama în poezia sa și care l-a avut mereu ca model pe Eminescu, Grigore Vieru a avut o intensă activitate dedicată copiilor.
Puișorii
- Pui golași, cum stați în cuiburi
Fără plăpumioare?!
- Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!
- Dar când mama nu-i acasă
Și ploița cerne?
- Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
- Dacă n-o să vină mama
Și-o să cadă frunza?
- Cum nu o să vină mama?
Cum să cadă frunza?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu