,,ÎN PAȘI VIOI SPRE BIBLIOTECĂ!”
SĂPTĂMÂNA A TREIA
Iată-ne ajunși în a treia săptămâna a proiectului de vacanță!
Curioși din fire, am lecturat din cartea noastră despre castele, pentru a vedea ce mâncau oamenii în acele vremuri, cum își păstrau alimentele, cum pregăteau mâncarea și cum serveau masa.
În urma exercițiilor de perspicacitate, am aflat a cincea literă din numele vrăjitoarei. Încă o literă și aflăm numele complet!
Dacă tot am aflat cum serveau masa în acea perioadă, am făcut o lecție demonstrativă și i-am învățat pe copii cum se așază masa în zilele noastre. Așa că, sunt pregătiți să-i ajute pe părinți sau să servească masa la restaurant!
La partea practică, în această săptămână, au pictat pe pietre.
A doua întâlnire din această săptămână a debutat cu partea de lectură, unde am aflat care erau îndeletnicirile zilnice ale nobililor și copiilor lor și cum se păstrau curați și sănătoși.
După trei săptămâni am aflat în sfârși numele vrăjitoarei din povestea de debut. Numele ei este Astrid! Nume frumos dar greu de pronunțat!
Pe parcursul acestor activități, au format propoziții din cuvinte amestecate, au caracterizat membrii familiei și au desenat câte un cadou pentru fiecare, au schimbat prima literă pentru a obține cuvinte noi, au găsit antonimele unor cuvinte dintr-un text la prima vedere.
Partea creativă am dedicat-o tot pictatului pe pietre.